Legarea firelor în doză - Reguli pentru conexiuni eficiente

Instalațiile electrice casnice sau industriale sunt sisteme cu o importanță majoră, deoarece permit o viață confortabilă în interior sau desfășurarea unor activități generatoare de profit. Eficiența acestora depinde într-o mare măsură nu doar de calitatea materialelor utilizate, ci și de tipul de conexiune realizat între diferiți conductori electrici. Nodurile de rețea, adică acele locuri în care se ramifică instalația, unde se realizează o legătură care are cel puțin trei conductoare. Aceste ramificații sunt plasate în incinte speciale, numite doze, care au rolul de a proteja conexiunile, dar și de a oferi acces facil în cazul în care este necesară o intervenție ulterioară. 

 

În articolul de mai jos vei afla cum se leagă în mod corect firele în doză, atât în ceea ce privește modalitatea clasică de execuție, cât și metodele moderne, ce sunt utilizate din ce în ce mai des de electricienii profesioniști din întreaga țară.

 

Cuprins:

 

Dozele pentru instalațiile electrice se prezintă sub forma unor cutii fabricate mai ales din plastic, de formă circulară sau rectangulară, ce se fixează în interiorul peretelui sau pe acesta pentru a oferi spațiu de realizare a nodurilor de conexiune a instalației electrice. Practic, într-o doză există o intrare și mai multe ieșiri prin intermediul cărora diferitele tipuri de aparataje, cum ar fi prizele sau întrerupătoarele sunt conectate la rețeaua electrică. Realizarea conexiunilor în interiorul dozelor trebuie făcută într-un mod corespunzător pentru a asigura o legătură strânsă între fire și pentru a se evita apariția unor probleme ulterioare, manifestate prin apariția unor scurtcircuite sau a întreruperii conexiunilor. 

 

În mod tradițional, electricienii din România foloseau metoda răsucirii pentru a executa o legătură strânsă, care să reziste în timp și care să nu creeze probleme ulterioare. Pentru efectuarea acestei operațiuni se vor executa următorii pași:

 

● Capetele conductoarelor ce vor fi conectate se taie la dimensiunea potrivită pentru a încăpea cu ușurință în doză după realizarea conexiunii;

● Ordinea plasării conexiunilor este conductorul de împământare, conductorul de nul și conductorul de fază spre capacul dozei (motivul este că cel din urmă se încălzește mai mult decât celelalte și prin plasarea lui către suprafață se obține o încălzire suficientă);

● Capetele conductoarelor se dezizolează pe o distanță de aproximativ 4 centimetri;

● Pentru executarea răsucirii propriu-zise se folosesc doi clești, unul cu care se prind conductorii în partea de jos, iar cu celălalt se face răsucirea;

● Capetele nerăsucite se retezesc perpendicular pe direcția acestora pentru a se îndepărta zonele ascuțite, ce ar putea perfora banda izolatoare;

● Pentru a se evita desfacerea conductoarelor, ultimul centimetru se îndoaie la 180 de grade și se strânge cu patentul;

● Conexiunea se izolează cu bandă izolatoare de calitate, începând de la partea izolată a cablului, până la vârf și înapoi.

 

Există și un pas suplimentar, care asigură o eficiență sporită a conexiunii și care este obligatoriu, mai ales în cazul conectării unor conductori de tip multifilar sau în zone cu umezeală mărită. Acest pas este reprezentat de cositorirea conexiunii ce oferă eficiență maximă. Varianta clasică oferă rezultate bune, dar este consumatoare de timp și nu este potrivită în cazul în care se face o conexiune între un fir de cupru și unul de aluminiu. 

 

În ultimii ani, în România au fost introduse metode moderne de conexiune a firelor din doză, utile, în special, prin rapiditatea implementărilor și prin posibilitatea conexiunii unor cabluri electrice fabricate din materiale diferite, caz în care conexiunea prin răsucire nu este cea mai bună alegere. 

O metodă utilă în acest sens este reprezentată de utilizarea rigletelor cu șuruburi. Aceste subansamble se prezintă sub forma unui conductor metalic, ce are la ambele capete un șurub special, cu ajutorul căruia se poate conecta la conductorul dorit. Rigletele sunt recomandate atunci când se fac noduri între conductori de aluminiu și cupru, care nu trebuie să intre în contact direct, pentru că în timp apare un strat de oxid de cupru care împiedică transmiterea eficientă a curentului. 

O altă variantă este oferită de folosirea unor conectori ce se aplică prin înfiletare, cunoscuți sub numele de wirenuts. Aceștia se prezintă sub forma unor piulițe metalice, izolate cu plastic, în interiorul căruia se află un filet conic. Firele sunt așezate unul lângă altul, iar conectorul este înfiletat peste ele, fără a fi necesară o altă etapă suplimentară. 

În concluzie, realizarea conexiunilor în doză trebuie să fie făcută într-un mod corect, pentru a se evita producerea unor defecțiuni sub forma unor subcircuite sau întreruperi de fire, care ar putea afecta funcționarea corectă a instalației electrice.